Electric Castle – un festival pe care nu mai trebuie să îl ratezi sub nicio formă

Deși nu am paricipat la foarte multe festivaluri în viața mea, am fost la multe concerte și toată lumea știe cât de mult îmi place să dansez până la răsărit, atunci când atmosfera este mișto. Ce am vazut anul acesta la Electric Castle și sentimentul cu care am plecat de acolo m-au făcut să îmi doresc un bis cât mai repede posibil!

Zona feerică și castelul din Bonțida fac din acest festival o experiență aparte, care pe mine m-a impresionat extraordinar 😀. Aerul curat, vegetația, lacul de lângă castel, zonele de relaxare cât și toate activitățile organizate în cadrul festivalului te duc cu gândul la o tabără din copilărie, doar că mult, mult mai cool!

De aproximativ 70% dintre artiștii din line up nu auzisem niciodată și la început eram sigură că muzica nu mă va impresiona prea mult. Trebuie să recunosc însă, că artiștii pe care am apucat să îi ascult, cunoscuți sau la care am fost pentru prima oară, au performat foarte bine iar atmosfera a fost una genială, zi și noapte! Nu aveai cum să ajungi la toate cele 8 scene din cadrul festivalului, însă faptul că erau atât de multe îți dădeau un sentiment foarte mișto de libertate, știind că ai de unde alege ca să te simți cel mai bine. Totuși, din cauza asta am avut parte de prima dezamăgire, inevitabilă de altfel: este imposibil să împaci o gașcă întreagă iar multitudinea de opțiuni m-a pus pe foarte multe drumuri. Așa e când vrei să te întâlnești cu toată lumea. 🙂

Jos pălăria pentru organizatori! Începând cu cozile intimidante de la intrare, care avansau surprinzător de rapid, până la măsurile luate împotriva noroiului și calitatea artiștilor invitați.

Spațiul foarte mare nu a fost în niciun moment ocupat până la refuz astfel încât te puteai plimba în voie, bineînțeles nu în zona scenelor. Casele de la Credit Point au fost suficiente și nu așteptai mai deloc să îți încarci brățara sau, spre dimineață, să recuperezi suma necheltuită. Toaletele, care spre fericirea mea nu erau doar ecologice, au fost foarte decente și nu pot spune că m-am plictisit vreodată de cât am așteptat la coadă.

Sponsorul principal al festivalului, Lidl România, a făcut furori cu toate elementele folosite în organizare. La Royal Food Court găseai toate variantele posibile de mâncare, la prețuri chiar decente iar în zona meselor de cocktail, unde îți puteai savura bucatele alese sau îți puteai încărca telefonul, era mereu o masă liberă sau cel puțin aveai loc decent la una dintre ele. Pe lângă acest mare Food Court, erau mai multe zone de unde îți puteai lua clătite sau alte gustări, cât și zona Royal Garden unde te puteai răsfăța cu fresh-uri și alte răcoritoare.

Magazinul Lidl construit lângă zona de camping, în care găseai aproape toate produsele disponibile în orice magazin Lidl din țară și chiar la aceleași prețuri, a fost cel mai bun lucru de la festival! O altă idee genială a fost Royal Grill, foișorul de lângă magazin construit de cei de la Dizainăr, unde puteai face un grătar cu produse luate din Lidl sau puteai ruga pe cineva să îți prăjească carnea și astfel economiseai foarte mult.

Barurile erau distribuite cât să nu ți se facă prea sete de la unul la altul, cu mulți barmani și suficiente variante de shot-uri și long drinks iar prețurile au fost normale pentru un festival.

Chiar cum intrai în incinta festivalului dădeai de panoul deja vedetă în Social Media cu mesaje super tari. Acestea se schimbau din când în când și te făceau să fii pe fază ca să le citești primul.

Cu siguranță cazarea în Bonțida este cea mai bună variantă pe perioada festivalului, însă eu am stat în Cluj la prietena mea iar faptul că am avut transport non-stop pe ruta Cluj-Bonțida cu plecări din sfert în sfert de oră, mi s-a părut o idee foarte bună și astfel ne-am putut distra pe cinste! Din nou, foarte bine organizat!

Royal Wheel-ul adus de Lidl România și simbolul perfect al unui parc de distracții, a fost cu siguranță vedeta festivalului! Dacă mă gândesc bine, chiar asta a fost #ElectricCastle5, un super parc de distracții!

Ne revedem la anul? Eu sigur voi fi acolo!

#TraiesteFrumos #FaRAiDinCeAi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s