Dacă Dumnezeu îți dă doi copii nu trebuie să uiți vreun moment cât ești de norocoasă. 🙏❤️ Cu toate acestea, este o aventură pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă.

Înainte să râmân însărcinată a doua oară nu am apucat să mă gândesc prea mult la cum va fi viața în noua formulă. Știam doar că vreau doi copii și că ar fi bine ca diferența dintre ei să fie în jur de 3 ani și jumătate. Apoi a venit pandemia și m-a făcut să îmi dau seama cât de imprevizibilă este viața și dacă vreau doi copii, ar fi bine să îi fac cât mai repede. Așa am devenit mamă de doi înainte de 35 de ani, mamă de două fete la diferență de 2 ani și 9 luni. Desigur, am decis asta împreună cu soțul. Este esențial ca aceste decizii să fie luate împreună.

Eram sigură că va fi greu, dar știam în adâncul sufletului că la sfârșitul zilei părinții ies mereu pe plus, oricâți copii ar aveam. Nu știam însă cum va fi cel mic, cât de greu de crescut și mai ales, nu știam cum va reacționa copilul meu cel mare. Toată lumea îți spune că va fi gelos, însă nimeni nu îți spune, sau probabil odată ce rămâi însărcinată decizia e asumată și nu mai ai urechi să auzi toate detaliile, cum se manifestă această gelozie.

Eu nu am avut urechi să aud și noul rol m-a lovit fix în creștetul capului. 😂 Probabil a fost de vină și personalitatea puternică a primului copil.

Scriu acest articol acum, când surioara cea mică are peste 4 luni și viața noastră începe să se așeze. A început să fie ok de mai devreme, însă nu am găsit timpul necesar să scriu.

Bebe Clara este un înger de bebeluș. În prima lună nici nu am simțit că avem un copil mic în casă, a dormit mult și oriunde, contrar surioarei. Trebuia mereu să o trezesc să mănânce la 3-4 ore, altfel ar fi dormit multe ore legate, iar acum adoarme câteodată și singură. Eu nu credeam că există așa copil și e clar că avem un noroc extraordinar. Până și căruciorul 3 în 1 și-a scos banii. 😂

Este incredibil cât de simplu mi s-a părut acum să mă ocup de un bebeluș și asta mi-a dat un sentiment plăcut de satisfacție. Am știut exact cum să o țin, cum să o schimb, cum să o spăl. Deși am avut puțin de furcă cu alăptatul la început, viața mea și viața noastră nu s-a schimbat foarte mult față de viață cu un singur copil. De această dată nu ne adaptăm noi, ci se adaptează cea mică la viață haotică a familiei noastre.

Citisem undeva că Dumnezeu îți dă un al doilea copil ca să te poți bucura și tu cu adevărat de un bebeluș. Foarte adevărat! Și pe Crina o pupam mereu când era bebeluș, însă pe Clara aproape am albit-o. Acum știu cât de repede trece timpul și vreau să mă bucur de fiecare moment.

Deși mă credeam o mamă relaxată la primul copil, se pare că nu eram chiar așa. Cu siguranță contează firea copilului, însă acum știu sigur că o mamă liniștită și relaxată îl face pe bebeluș să se simtă mai în siguranță și să fie și el la fel.

Nu vreau să scriu prostii, a fost și este greu, însă asta în mare parte din cauza comportamentului celei mari. Deși o iubește, o pupă și mereu vrea să fie lângă cea mică, a început să vrea să facă totul cu mine. Mama să o schimbe, mama să o spele, mama să o îmbrace, deși înainte făcea unele lucruri și singură. Evident cere toate acestea doar atunci când sunt cu Clara în brațe. Mă testează non stop, exact ca la carte.

Când eram însărcinată îmi imaginam cum voi sta cu bebelușul la sân, pe perna de alăptare, și îi voi citi povești celei mari. Din păcate îmi iese maxim 10% din timp. În rest vrea în brațe la mine exact când am treabă cu cea mică, o trage de picioare, de mâini și chiar de urechi, ba chiar vrea să se urce cu totul peste ea.

Cu siguranță s-a suprapus și cu alte faze de creștere, însă urletele, gelozia, dorința să facă mereu invers decât o rogi, somn prost și cooperare zero, m-au lovit ca un val imens și îmi aduc aminte că primele săptămâni în 4 au fost foarte grele.

Acum lucrurile par să se fi așezat, Crina este mai cooperanta și mai înțelegătoare, însă locuim la bunici de când avea cea mică 2 săptămâni și primește atenție din toate părțile. Respect pentru mamele de 2 copii care au reușit singure, însă eu recunosc că acest ajutor a fost și este esențial în cazul nostru. Bunicii ma ajută cu gătit, spălat și mult timp petrecut cu cea mare. Crina a început să vrea să doarmă cu bunica și nu îmi vine să cred că se întâmplă asta.

Avem mare noroc că putem apela la ambele perechi de bunici. A contribuit și acest lucru la decizia de a avea 2 copii. Paradoxal, însă, acest ajutor a venit la pachet cu un mare sentiment de vinovăție… Vinovăție că alte mame pot singure, că unele au 8 mâini, că au timp și de copii, și de gătit, chiar și de soț…

Mame cu un copil, bucurați-vă din plin de timp petrecut împreună. Eu am făcut-o și sunt tare fericită. Acum îmi lipsește timpul doar cu cea mare, și chiar am avut o criză de plâns în prima săptămână după naștere când am trimis-o 3 zile la bunici. Simțeam că nu voi mai avea niciodată acel timp, însă iată că cea mică doarme mult, chiar și în cărucior (cea mare nu a dormit niciodată în landou) și pot sta cu cea mare. Mai grele au fost momentele în care, parcă special, cea mare nu avea chef de mine exact atunci când aveam timp, însă odată trezită cea mică era călare pe mine. Asta încă se mai întâmplă. 😂🤦🏼‍♀️

Logistic este destul de greu. Mereu trebuie să fim 2 adulți, pentru că și cea mare are doar 3 ani și are mare nevoie de atenție și de ajutor. Mi-a fost destul de greu să mă obișnuiesc cu asta pentru că nu îmi place să am nevoie de ajutor. Nu pot pleca nicăieri fără să iau cel puțin un copil cu mine sau să mobilizez o parte din familie pentru a sta cu ei. M-am aventurat de câteva ori și singură cu amândouă și prefer locuri cum este Edenland, adică spațiu îngrădit, unde cea mare poate fugi cât dorește.

Și cum timpul ne ajută să ne obișnuim cu orice greutate ne dă viața, acum chiar văd luminița de la capătul tunelului și abia aștept să se joace împreună. ❤️