La teatru cu copil de 2 ani

Bine că se termină vara și noi abia acum am aflat de teatrul din grădina Casei Eliad. Am încercat să stăm departe de evenimente, de aglomerație și ne-am văzut doar cu puține persoane, însă copiii trebuie distrați și teatrul mi se pare o idee foarte bună.

Teatrul Ion Creangă organizează în grădina amenajată ca un amfiteatru piese pentru cei mici. În fiecare weekend, până la sfârșitul lunii septembrie, poți merge cu cel mic să îi faci cunoștință cu lumea frumoasă a teatrului. Mai multe detalii aici.

Noi am aflat de acest miniteatru de la niște prieteni și am rămas plăcut surprinși de organizare și că se respectă cu strictețe măsurile anti Covid. Masca se poartă pe tot parcursul spectacolului, există dezinfectant la intrare, iar locurile spectatorilor sunt împărțite în grupuri de câte 2, 3 sau 4, în funcție de familie. Noi am avut 2 locuri pentru că erau ultimele, altfel am fi achiziționat 3 (cu tot cu copil), iar între noi și cele 2 locuri de lângă era montat un geam pentru distanțare.

Majoritatea locurilor sunt la umbră, există umbrele montate pe margini, însă cel mai sigur este să ai o pălărie la tine.

Biletele le-am achiziționat online și le-am avut pe telefon. La intrare ni s-a luat temperatura și am completat o fișă, iar Crina a primit cadou o umbreluță de pus pe cap cu care ne distrăm și astăzi. Ce surpriză frumoasă!

Singura piesă la care am participat până acum a fost Valiza cu amintiri, o piesă scurtă, de jumătate de oră. Crina a fost fascinată și a vorbit și zilele următoare despre teatru și de nasul roșu al actorului. 😊 Piesa este recomandată copiilor între 2 și 5 ani și sincer nu cred că mai aveau copiii răbdare dacă dura mai mult, deci a fost gândită foarte bine.

Un loc frumos, vesel, colorat, cu multă energie bună! Cu siguranță noi vom reveni să vedem și alte piese și recomandăm și altora, căci nu știu sincer ce vom face după ce vine toamna și se închid terasele și grădinile. 😔

#TraiesteFrumos

#KeeshaTraiesteDinPlin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s