Când a venit pe lume fetița mea știam că voi face tot posibilul să o alăptez, însă nu știam exact pentru cât timp. Nu mi se părea nici bine nici rău să alăptez prelungit așa că am luat toate lucrurile cum au venit: de la durerile de sâni de la început, la ragade, la ocazionalele canale blocate și până la sfaturile celor din jur legate de vârsta Crinei și dependența ei de mine.

Din fericire, eu nu am avut urechi pentru părerile celor din jur și am reușit să închei alăptarea exact atunci când am simțit că trebuie, că mie nu îmi mai face plăcere.

Când Crina avea 1 an și 10 luni mi-am dat seama că nu mai vreau să sugă ziua, în vederea tuturor. Începuse să ceară sân mereu când mă vedea, când interacționam cu altcineva, mereu când voia sa mă opresc din ce fac, să fiu doar a ei. Am început să evit să îi dau, să îi distrag atenția și să ne jucăm, să citim și să nu mai port haine care să îmi permită să îi dau. Dar nu fugeam de ea, din contră, îi ofeream mai multă atenție decât înainte. Da, trăgea de mine des, însă în timp a renunțat. Îi spuneam că va primi țiți la culcare. Am reușit performanța să nu mai sugă deloc ziua, însă noaptea se trezea și de 4-5 ori, iar asta mă obosea teribil. Somnul de prânz îl făcea în cărucior, deci nu am avut probleme cu el decât rar.

Cu 2 săptămâni înainte să împlinească 2 ani, am început să nu îi mai dau sân noaptea. Începusem cu alte 2 săptămâni înainte să îi explic de multe ori pe zi că a crescut și că o obosește pe țiți, că atât eu cât și țiți avem nevoie de odihnă noaptea, că va suge seara la culcare și apoi abia dimineața când se face lumină. Noaptea este pentru somn, pentru recuperare și regenerare, noaptea toată lumea doarme, toți oamenii și toate animalele și inclusiv ea are nevoie de odihnă pentru a avea energie a doua zi. Energie să ne jucăm, să citim, să petrecem ziua frumos împreună.

Am numărat împreună zilele și i-am spus în fiecare zi câte zile au mai rămas până am ajuns la ziua cu pricina. I-am dat să sugă la culcare și i-am spus că va mai primi abia dimineața, când e lumină. S-a trezit la ora 0:30 si a plâns până la 2:00, dar m-am ținut de promisiune. I-am spus că este întuneric, că toată lumea doarme, că țiți se odihnește și se umple, că nu îi pot da să sugă, însă o pot ține în brațe. A adormit la mine în brațe cu suspine, probabil epuizată și apoi s-a trezit la 6 și mi-a arătat că pe lângă draperie intră lumină, deci are liber la țiți. A doua noapte s-a trezit de 3 ori, deci mai rău decât prima noapte, însă a adormit mereu în 15-30 minute după multe explicații. Chinul a durat peste o săptămână, însă cu treziri din ce în ce mai puține și mai scurte. Pot să spun cu mâna pe inimă că îmi era frică să merg la culcare, dar iată că a trecut și acum este bine.

Am avut după o săptămână și o noapte în care a dormit cu tati, cred ca a 4a în toată viața ei și, ca să fiu corectă, i-am dat să sugă înainte să meargă cu el în dormitor, ca să nu rateze suptul de somn. A adormit greu și poate că nu a fost cea mai bună alegere, poate trebuia să doarmă doar cu mine în acea perioadă, dar am menționat aici pentru a sublinia faptul că am fost corectă, nu am încercat nicicând să o fentez sau să o mint.

Am trăit așa, cu supt doar seara și dimineața, aproape 2 luni. Ne-am obișnuit, a dormit mai bine și încă mă întreb de ce nu am făcut acest pas mai devreme. 😊

La 2 ani și 2 luni am renunțat la suptul de dimineață. Tot așa, cu mult timp înainte i-am spus că nu va mai suge dimineața, că vom mânca direct micul dejun și săream din pat oricât de devreme pentru a susține aceste vorbe. La început ne-am trezit la 6, apoi 7 și apoi 7:30 și 8:00, câteodată 8:30. Se obișnuise.

La fix 2 ani și 4 luni am încheiat de tot. Știa cam cu 2 săptămâni înainte că se va întâmpla, am vorbit despre asta în fiecare zi. I-am spus și cum vom face o ultimă poză la țiți ca să ne amintim cu drag, i-am spus că și mie îmi pare rău, însă nu îmi mai face plăcere și începuseră să mă doară sânii. Rămăsesem însărcinată și chiar aveam dureri de sâni, deci nu o mințeam, însă nu am spus niciodată că din cauza celei mici nu va mai primi ea țiți. Nu am vrut să facă legătura și mai ales am vrut să renunțe la supt cu destul timp înainte să vină surioara.

Trebuie să menționez că am achiziționat și cartea „Doar țiți rămâne mică” și am citit ocazional din ea împreună cu Crina. Ce mi-a plăcut și i-am spus cu fiecare ocazie a fost că dragostea mamei nu vine din țiți, ci din inimă și că deși nu va mai mânca țiți la un moment dat, dragostea mea doar va crește. De asemenea, i-am spus că țiți este pentru copii foarte mici care au nevoie de ajutor și nu pot spune că le e foame, sete, frig sau sunt speriați și atunci mănâncă țiți. Ea a crescut și poate vorbi, poate cere apă, mâncare, afecțiune și am fost mereu atentă la aceste cereri, dar mai ales i-am spus că este un proces care trebuie să ne facă plăcere amândurora și că, având dureri de sâni, acest lucru nu mai era posibil. Am încercat mereu să îi spun că poate dormi la mine în brațe, că o voi pupa și îi voi da dragostea mea în alte feluri. Am vorbit mult pe tema asta, în fiecare zi.

Deja avem o lună jumate de când nu mai suge și ne este foarte bine. Doarme într-adevăr pe umărul meu, sau cu mâna mea sub ea și mă caută noaptea, câteodată se urcă pe mine cu totul sau doarme cu nasul lipit de al meu❤️. Dar, deși am crezut că va dormi neîntoarsă, are nopți în care se foiește foarte des, poate de frig, poate de cald sau de agitație și eu dorm în continuare foarte prost câteodată. Mă tot trezesc când simt că se mișcă și adorm greu. Deci o înțărcare nu înseamnă neapărat un somn perfect.

Doar dacă ești sigură că a venit momentul, înhamă-te cu multă răbdare și fă tot posibilul să te ții de promisiuni. Copilul va plânge, va protesta, dar dacă dai înapoi nu te va mai lua în serios. Dacă nu ești pregătită, nu face acest pas. Nu îți face rău singură.

Spun cu mâna pe inimă că alăptatul a fost cea mai minunată perioadă, însă acum că trebuie să citesc multe povești, sa o mângâi, să o țin în brațe și deci să interacționez mult mai mult cu ea, ne face să fim și mai apropiate decât înainte. Alăptatul era oarecum comod și, trebuie să recunosc, că de multe ori butonam telefonul în timp ce copilul adormea la sân. Deci, dragă mămică, nu te speria, încheierea alăptatului nu aduce decât momente frumoase de conectare în viața voastră! A, și copilul meu este și mai lipit acum de mine, nicidecum nu era „după fusta mamei” doar pentru că încă alăptam la acea vârstă. 😊

#KeeshaTraiesteDinPlin #FaRaiDinCeAi