Deși mă doare când văd în fiecare an și mai mulți turiști needucați, și mai multe mașini în pădure, și mai multe gunoaie lăsate amintire ca după orice festival care se respectă, nu pot să nu scriu despre copilăria mea, despre cel mai frumos loc de pe pământ!
Patria copilăriei mele este la Vad, în comuna Șercaia, un sat liniștit de lângă Făgăraș, un loc magic plin cu amintiri minunate. Acolo am petrecut cele mai frumoase zile de vară, dar și cele mai frumoase zile la derdeluș, cele mai nebune chefuri în pădure și pe Vale, am legat prietenii de o viață, am făcut parte din ceata de feciori a satului, iar tradițiile de Sărbători mi-au rămas la suflet. Încă merg acolo de câte ori am ocazia și mi se face dor de locuri și de prieteni, imediat cum trec de plăcuța care anunță ieșirea din sat.
Chiar acolo, în Pădurea Vadului se întinde cea mai mare rezervație de narcise din Europa, cu peste 400 de hectare de sol magic. Dumbrava Vadului este plină de flori în luna mai, în jurul Sărbătorii Împăraților Constantin și Elena, iar parfumul amețitor și liniștea pădurii îi conferă locului un aer de poveste.
În fiecare an, în weekendul din jurul datei de 21 mai, zona de pădure de lângă rezervație se umple cu corturi. Acum 15 ani eram doar noi, cei din Vad și din Șercaia, acum găsești cu greu un loc bun de campare. De Sărbătoarea Narciselor, rezervația este vizitată de mii de turiști care au parte de un spectacol natural și de un festival organizat special, cu spectacol de muzică populară și dans, cu terase răcoritoare, tarabe și tobogane gonflabile.
Deși este nebunie și agitație, toată lumea așteaptă cu nerăbdare această Sărbătoare iar dacă lași în urmă zona tarabelor și a grătarelor, rezervația nu se compară cu niciun alt loc de pe pământ. O dată pe an este de ajuns să le vezi, pentru ca parfumul narciselor să te însoțească tot anul și să îți aducă liniște în suflet ori de câte ori ai nevoie.
Te invit să vizitezi, să admiri și să înfrumusețezi locurile cu prezența ta. Nu uita, suntem ceea ce lăsăm în urma noastră!
”Si iar verde de agrise,
Noi suntem de la narcise,
De pe malu Olutului,
Din Dumbrava Vadului”
#TraiesteFrumos #FaRaiDinCeAi
Poiana narciselor,loc binecuvantat de Dumnezeu, ne a bucurat ochii si sufletul de a lungul vietii. Acest loc minunat ar trebui mai bine pazit de cei care rup flori si apoi merg cu ele la piata spre vazare.
Oare nimeni nu poate face nimic pt a stopa acasta barbarie !
ApreciazăApreciază