Naștere ca la carte? Nu cred că există

Am născut. Iată că am reușit ce mai demult mi se părea imposibil. Natural. Chiar mai natural decât mă așteptam. 🙂

Scriu aceste rânduri la o săptămână după marele eveniment, cu copilul în brațe, după ce am realizat că experiența și cuvintele mele au ajutat mai multe prietene în nevoie. Și mai mult decât asta, este o experiență life changing pe care nu îmi doresc să o uit vreodată.

Toată sarcina am fost conștiincioasă, m-am documentat în stânga și în dreapta cum am putut mai bine și din surse pe care le consideram sigure. Nu spun că nu m-a ajutat, însă la naștere mi s-a confirmat teoria în care începusem să cred în ultimele săptămâni: așa cum nicio femeie nu e la fel cu alta, la fel fiecare sarcină și fiecare travaliu și naștere sunt unice.

Experiența mea a început într-o vineri seară, 18.05.2018, în ultima zi din săptămâna 37 de sarcină, după ce am vizitat expoziția de la Romanian Design Week și am băut o bere fără alcool + o limonadă (nu aveau Radler :)) la o terasă. Prietena mea Maria a avut grijă să avem o seară minunată și îi mulțumesc pentru asta. 🙂

Am ajuns acasă târziu, în jur de ora 23 și eram sigură că voi avea dureri de spate, doar am mers mult pe jos iar la terasă nu era tocmai cald. În jur de ora 12 noaptea m-am băgat în pat și, după cum era de așteptat, lombarul meu începea să urle. Doar că nu părea o durere normală de data asta… trebuiau să fie contracțiile mult așteptate. Sigur că nu m-am speriat, doar travaliul avea să dureze destul de mult dacă era vorba de unul, însă contracțiile mele erau regulate și lungi, ca atunci când la carte ți se spune să mergi la spital (durau în jur de 1 minut și se repetau la 3, 4 sau maxim 5 minute).

Am răbdat până la ora 7:00 fără pic de somn. Contracțiile erau totuși suportabile, iar la ce a urmat acum mi se par nimica toată. I-am scris medicului meu care m-a asigurat că este vorba doar de un travaliu fals (contracții fără dilatație) și poate este o reacție a corpului după controlul la care m-a văzut cu o zi înainte. În jurul orei 10 când am pierdut dopul gelatinos, care în oboseala mea părea verzui, i-am dat de veste și m-a trimis totuși la camera de gardă ca să fim liniștite.

La control m-au monitorizat și m-au verificat de mai multe ori în decursul următoarelor ore. Colul nu părea să dea semne de dilatație, iar membranele erau intacte. Medicul de gardă susținea aceeași teorie – travaliu fals și răspuns la ultimul control + tratamentul cu ovule pe care îl urmam, care putea da reacții adverse. Ok, dar eu aveam contracții dese în continuare. Până la urmă mi s-a administrat o perfuzie cu No Spa și totul părea că trece și abia așteptam să mă întorc acasă, până la ultima picătură când contracțiile au reînceput.

Deși nimeni nu își dorea să mă interneze căci travaliul ar trebui petrecut acasă, nu în spital, costurile fiind destul de mari la privat pentru o internare de rutină, în jurul orei 17:30 am completat foile de internare, cu riscul de a fi externată următoarea zi. Așa a ales medicul de gardă pentru a mă putea monitoriza în continuare. Contracțiile respective nu erau deloc normale.

Pe la ora 21:30 a venit și medicul meu să mă consulte, colul în continuare nu dădea semne de modificare și așteptarea deja devenise foarte enervantă. Totuși, aparatul de monitorizare indica niște contracții destul de serioase. Soțul a fost trimis acasă, cu siguranța că de atunci când va începe travaliul activ, dacă se întâmpla acest lucru în acea noapte, puteau trece chiar și 12 ore până la naștere: ”Mergeți acasă să vă odihniți, ea cu siguranță mâine va avea nevoie de Dumneavoastră.

După contracții din ce în ce mai dureroase, în jurul orei 0:00, colul meu parcă se modifica timid. În jurul orei 1:00 duminică dimineața, medicul de gardă spunea că parcă este o dilatație de 1, cu indulgență.  În jurul orei 2:30, dilatația era de 2, însă durerile deveniseră atât de mari, încât mă gândeam serios la o cezariană. Mi s-a spus să am răbdare încă puțin pentru că de la dilatație 3 îmi puteau face epidurala și mă puteam odihni puțin. Așteptam cu nerăbdare momentul anesteziei iar la ora 4:00 am simțit că s-au rupt membranele. Fericire! Acum trebuia să meargă totul mult mai ușor. Medicul mă verifică și constată că membranele nu sunt rupte, doar fisurate.  Există așa ceva? Nu am știut și nu mă așteptam. Problema cea mai mare era că dilatația mea era tot 2. Dezamăgire totală! Durerile deveniseră insuportabile și timpul dintre contracții tot mai scurt. Am crezut că nu sunt făcută pentru asta și am insistat cu cezariana. Medicul de gardă și moașa m-au rugat însă să mai acord puțin timp. Parcă trăiam un coșmar! Nu înțelegeam ce se întâmplă cu corpul meu și de ce nu e nimic ca la carte. Incertitudinea mă omora! Oboseala își spunea deja cuvântul și efectiv nu mai știam ce să fac. Îmi doream epidurala cum nu mi-am dorit nimic mai mult vreodată! M-am întors deci dezamăgită și amărâtă în rezervă, iar de la 4:30 la 6:00 m-am plimbat de la ușă la geam și înapoi, non stop. Contracțiile erau și mai dese și deveniseră infernale. Mă uitam la pat și parcă era plin de cuie, contracțiile erau și mai grele dacă mă întindeam. Mă concentram constant pe respirație, iar pe contracție îmi masam singură lombarul. Parcă doar așa reușeam să mă mai alin. La ora 6:00 am sunat după moașă. Eram epuizată și deja plângeam pe contracții, nu mai puteam. Abia la 6:20 a reușit să vină medicul de gardă la un nou control. Când a venit moașa după mine deja nu mai știam în ce poziție să stau, m-a găsit pe jos, în patru labe. În drum spre sala de control plângeam și vedeam stele verzi pe pereți (la propriu). Nu mai era spațiu între contracții… durerea era constantă și abia mă țineam pe picioare. Medicul de gardă m-a controlat și s-a schimbat la față. S-a uitat la moașă și i-a spus: ”Nu este posibil așa ceva, este dilatată complet! Cheamă toată echipa acum!”. M-a luat de mână și m-a dus direct în sala de nașteri. Până au pregătit buimaci masa de nașteri a reușit și medicul meu să ajungă la spital, mai exact în 10 minute. Apoi am împins de 3 ori cât am putut de tare și în 10 minute îmi țineam fetița în brațe! Am născut duminică, 20.05.2018, la ora 6:45.

WOW! Ce experiență! Nu știam că după 28h de chin în care nu vedeam luminița de la capătul tunelului, totul se poate sfârși atât de rapid! Nu știam că există contracții false, care să fie totuși atât de dese și constante. Nu știam că pe expulzie tot ce îți dorești să faci și singura modalitate prin care simți că poți scăpa de durere este să împingi, nu trebuie să te învețe sau să îți spună nimeni asta. Știam că respirația este importantă dar nu știam că ea este esențială în travaliu și nu vei putea reuși fără. Nu știam că membranele se pot fisura doar și mai ales nu știam că tot ce am învățat la cursuri este atât de general, practic la mine nu s-a aplicat mai nimic.

Corpul femeii este o minune inexplicabilă! Am învățat din nou că psihicul dictează cursul întâmplărilor, iar atunci când simți că efectiv nu mai poți, corpul te surprinde în cele mai interesante moduri.

Viitoare mămici, aveți încredere în corpul vostru! Suntem făcute pentru asta, suntem puternice și suntem geniale! Cu răbdare, respirație și încredere puteți muta munți! ❤

#KeeshaTraiesteDinPlin #TraiesteFrumos

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s