Cadouri potrivite şi mai puțin potrivite pentru bebeluşi

Câteva sfaturi utile pentru cei care nu sunt încă părinți şi idei cu care nu dai niciodată greş

Nu toți avem proaspeți părinți în cercul de prieteni, însă dacă ai ajuns la acest articol cu siguranță te pregăteşti să mergi „cu ploconul”.

În cele 6 luni de când sunt mamă am primit diferite cadouri şi ştiu că m-am bucurat ca un copil la fiecare în parte. Totuşi, văzând câte hăinuțe nu a purtat bebeluşul şi câte lucruri nu am folosit, îmi pare rău că cineva a pus suflet şi a crezut contrariul. M-am gândit aşadar să fac un scurt ghid, poate scuteşte pe cineva de o cheltuială inutilă sau chiar ajută la alegerea cadoului perfect. 😊 Menționez că toate cadourile pot fi minunate pentru că orice cadou este minunat în sine, dar dacă îi va fi şi util proaspetei mămici, cu atât mai bine.

Cadouri mai puțin potrivite

1. Cosmetice bebe – şampon, gel de duş şi diferite creme reprezintă cu siguranţă un cadou nepotrivit în majoritatea situațiilor. Piața este saturată de multitudinea de dermato-cosmetice şi fiecare mamă va alege ce crede că i se potriveşte puiului ei. Produsele care se găsesc în supermarket sunt cu atât mai inutile, căci în majoritatea cazurilor mama va fi dispusă să cheltuiască mulți bani pe produsele de îngrijire. Desigur, dacă eşti deja mamă şi cam ştii care sunt recomandările specialiştilor s-ar putea să ai succes cu un astfel de cadou.

2. Hăinuțe de mărime nepotrivită – sigur că mai bine dăruieşti hăinuțe mai mari decât fixe, însă ce te faci când articolele de vară îi vor fi potrivite copilului la iarna şi invers? Copiii sunt foarte, dar foarte diferiți şi deşi marea majoritate se încadrează în intervalele menționate pe etichete, există şi multe excepții. De exemplu, fetița mea de 6 luni este la limita de jos a graficului iar verişoara ei cu 5 săptămâni mai mică este la limita de sus, astfel încât am ajuns să primim noi hăinuțele care nu îi mai vin celei mici. Este foarte important şi de unde începe copilul, astfel că un bebeluş se poate naşte cu aproximativ 46cm lungime cât şi cu 58, asta fiind la termen, poate chiar şi mai mic/mare. Nu în ultimul rând, în funcție de firmă diferă şi dimensiunile articolelor pentru aceeaşi grupă de vârstă şi nu ai de ce să ştii asta decât atunci când vei avea propriul copil. Cel mai bine îi dai un telefon mămicii şi afli câteva detalii despre dimensiunile lui bebe.

3. Sistem de purtare – în zilele noastre se încurajază foarte mult babywearing-ul, ceea ce este un lucru mai mult decât minunat. Însă, la fel cum există mame de statură diferită, mai slabe, mai plinuțe, mai îndemânatice sau mai comode, la fel fiecare ar trebui să îşi aleagă sistemul potrivit. Acesta trebuie să o ajute să poarte bebeluşul corect şi fără dureri de spate, ca să nu mai spun că şi bebeluşii sunt la fel de diferiți şi nu pot fi purtați cu toții chiar de la naştere. Acesta nu trebuie să fie chiar un cadou nepotrivit dacă te documentezi înainte şi alegi pentru început un wrap special pentru nou-născuți.

4. Overall – deja e frig afară şi o salopetă pufoasă pare a fi cel mai potrivit cadou. Da, însă trebuie să te gândeşti puțin mai departe. Dacă mămica foloseşte des sistemul de purtare, nu va avea ce face cu o salopetă cu totul, care ar pune presiune pe tălpile bebeluşului. Cel mai bine alegi o salopetă cu botoşei detaşabili iar în acest fel cu siguranță îi va fi de folos.

5. Încălțăminte – mă refer la cea pentru 9 luni până pe la 1 an jumate, atunci bebeluşii încep să îşi dorească să meargă. Deşi ție ți se pare că o pereche de încălțări de firmă ar fi potrivită, află că există încălțări speciale, cu talpă din piele, care să imite mersul desculț. Şi crede-mă că nu este vorba de firme care fac încălțări şi pentru adulți, ci unele pe care le vei descoperi doar la momentul potrivit.

6. „Bibelouri” în formă de suzetă sau alte obiecte care se vor prăfui pe un raft – acest „plocon”, cum se zice in zona Braşovului şi nu numai, este menit să îi ajute pe părinți în noul rol, deci cel mai bine le dăruieşti ceva practic.

Idei cu care nu dai greş

Eu am avut mare noroc cu părinții alături şi cu alți copii mici în familie. Părinți care ne-au ajutat de cum am ajuns acasă de la maternitate şi copii pe care i-am vazut crescând, ştiind astfel oarecum „cu ce se mănâncă”. Cumnata mea mi-a arătat de mult că există viață după bebe, iar acum când are doi, e şi mai activă şi plină de viață. Însă nu toată lumea are acelaşi noroc, iar aici intervin prietenii.

Cu siguranță prietena ta care a născut nu are timp de nimic in primele luni. Şi când spun nimic mă refer că nu poate pleca de lângă bebeluş fără ca acesta să fie supravegheat de altcineva, asta însemnând 10 minute, câteodată nici atât. Aşadar, iată câteva idei de cadouri extrem de utile pentru prietenii apropiați, unele bune atunci când tati se întoarce la servici căci până atunci trebuie să o ajute el pe proaspăta mămică.

1. Baby Nest – este o invenție minunată, utilă şi chiar ieftină! Bebeluşul poate sta în el pe masă sau pe canapea, iar riscul de accidentare la rostogolire este mai mic. De asemenea, nu mai trebuie să pui o păturică înainte să aşezi copilul pentru că el nu va atinge suprafața respectivă. Acest „cuib” poate fi folosit şi în cazul co-sleeping-ului, dacă părinții cred că s-ar putea rostogoli peste bebe.

2. Colac de baie pentru bebe mic – altă invenție genială! Chiar dacă părinții nu vor fugi din primele luni cu bebeluşul la piscină, acest colac poate fi folosit şi în cadă acasă, iar osteopatul recomandă miscarea în apă chiar după ce acestuia îi cade buricul.

3. Dacă bebeluşul este fetiță, alege o salopetă în locul unei rochițe – mama îți va fi recunoscătoare atunci când celei mici nu i se va mai ridica rochița în cap, rămânând cu spatele gol (sau cu body) şi este foarte utilă şi în sistemul de purtare.

4. Bouncer bebe – foarte util! Pentru că materialul este moale iar spatele bebeluşului nu este forțat, acesta poate sta acolo, asigurat, chiar din primele luni (2-3) iar mama poate câştiga câteva clipe prețioase. Noi l-am folosit şi când mâncam iar bebeluşa era foarte încântată că stă lângă noi.

5. Hăinuțe din lână – ultima fiță! Cu siguranța majoritatea mămicilor se uită acum pe site-urile cu produse din lână, lână fiartă, lână cu mătase şi nu ştiu ce sa cumpere mai repede pentru puiul lor. Numărul articolelor este halucinant de mare, de la caguli la şosete, body-uri sau overall-uri şi chiar păturici care ajută la menținerea unei temperaturi optime şi nu supraîncălzesc, deci ai de unde alege dacă vrei ceva deosebit, să te țină minte. O spun din proprie experiență, hăinuțe obişnuite tot primeşti dar odata ce ai dat de lânoase, nu mai scapi. Aici cei de la hiphip.ro sunt de vină! 😂

Cadouri neprețuite pentru mamă

1. Mergi în vizită şi stai tu cu bebeluşul cât face ea un duş – crede-mă, este un cadou minunat.

2. Găteşte-i sau vino la uşa ei cu mâncare – nu mai e timp pentru gătit în noua familie, decât dacă preia tatăl această atribuție, dar de mâncare este mare nevoie pentru ca mama să se poată reface. Şi dulciurile sunt mai mult decat bine-venite. 😊

3. Dacă nu ştii ce să faci cu un bebeluş atunci ajut-o la curăţenie – nu mult ci strictul necesar.

4. Un cadou care sa o facă să se simtă frumoasă şi specială – poate fi orice cadou însoțit de vorbele potrivite.

5. Vorbeşte cu ea despre cum se simte şi arată-i că o înţelegi, deşi nu ai cum – naşterea este o experiență pe cât de minunată pe atât de dificilă, căci pe lângă experiența propriu-zisă, cu ea începe o viață complet nouă, înfricoşătoare la început. Multe mame aleg să îşi reprime sentimentele neştiind ce se întâmplă cu ele şi să vorbească doar despre partea frumoasă a vieții de părinte, mai ales că nici cei din jur nu dau importanță unei eventuale depresii post-natale, ba mai mult, majoritatea ignoră existența acesteia. Cred sincer că acesta este cel mai de neprețuit cadou pe care îl poți oferi.

Spor la dăruit! ❤

#KeeshaTraiesteDinPlin

#TraiesteFrumos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s